Ne-am nǎscut puncte
monocrome şi defuncte,
douǎ neconfundate urme,
dar cu vise şi cu nume
într-o clasǎ sǎrǎcitǎ
pe o tablǎ murdǎritǎ
de idei şi mǎzgâleli,
rǎmase din pauza de ieri.
Te-am iubit atât de mult…
atât cât poate iubi un punct
şi m-am rugat de toți, ca o nebunǎ,
"desenați-mi vǎ implor, o mânǎ!"
Sǎ mǎ pot târî pânǎ la tine
sǎ te concep mai mult decât pe mine,
sǎ îți iubesc mai îndeaproape toate
defectele tale, toate!
Nimeni nu m-a ascultat…
Doar un copil s-a apucat
sǎ uneascǎ printr-un segment de dreaptǎ
existența mea cea stearpǎ
cu existența ta şi-apoi
studiind nu ştiu ce foi,
am devenit cea mai perfectǎ razǎ
al celui mai perfect cerc de pe tablǎ.
Şi-am putut apoi sǎ ştiu
cum se simte când eşti viu
şi ah, câte aş mai fi scris
dacǎ totul n-ar fi fost numai un vis!
Ş-apoi când m-am trezit te-am întrebat:
"Dar tu pe mine nu m-ai visat?"
şi înainte sǎ îmi raspunzi la întrebare
ne-a unit o razǎ reflectatǎ pe tablǎ de soare!